VIZA & VAMA IN UCRAINA

Incepand cu 01.01.2008 cetatenii romani pot calatori fara viza in Ucraina. 
Pentru perioade de sedere de pana la 90 de zile si pentru tranzit, Ucraina a anulat obligatia obtinerii vizei pentru cetatenii provenind din statele membre ale Uniunii Europene, Romania, Elvetia si Liechtenstein.
Ca atare, cetatenii UE, USA si ai Canadei nu au nevoie de viza. 
Nu este recomandat sa aduceti obiecte costisitoare in Ucraina. 
La vama riscati sa platiti o taxa egala cu costul acestora! 
Este mult mai bine sa faceti cumparaturi in Odesa, unde totul este mult mai ieftin. 
Legal, aveti voie sa aduceti pana la $10000 in cash si pana la $50000 pe cec. 
Daca depasiti suma de $1000 trebuie sa o declarati la vama.
La intrarea in UE (in Romania) aveti voie sa aduceti (oficial) doar 2 pachete de tigarete !


MONEDA IN UCRAINA

Moneda ucrainiana este Grivna (UAH) si este divizata in 100 de copeici. Ocazional in Odesa sunt acceptati direct dolarii americani. 
In octombrie 2009 rata de schimb valutar era dupa cum urmeaza:
$1 = 8,05 Grivne (UAH); 1 Euro = 12,50 Grivne (UAH)
Banii se pot schimba la banci, hoteluri, exchange. Numai pe Strada Deribasovskaya sunt peste 10 case de schimb valutar. Bancomatele sunt la tot pasul in Odesa.


TAXIURILE IN ODESA

Taxiul este ieftin in Odesa, iar daca vorbiti ruseste este si mai ieftin! 
Este mai ieftin si mai confortabil sa mergeti cu taxiul decat cu transportul in comun. 
Tariful se negociaza cu soferul inainte de plecare. 
Taxiurile particulare (asa numitele "gipsy taxi") sunt inca si mai ieftine si sunt disponibile la un simplu gest cu mana, dar nu sunt recomandabile daca nu stiti limba rusa. 
Daca totusi luati un astfel de taxi, negociati tariful inainte de a va urca in el. 
Un drum de 5 - 10 minute cu taxiul costa intre $1 si $2. O plimbare de-a lungul orasului va costa $4. 
Taxiurile oficiale au culoarea galbena.


TRANSPORTUL URBAN IN ODESA

Odesa este impartita in mod oficial in 4 districte. Locuitorii orasului se refera insa mai degraba la cartierele orasului (Moldovanka, Slobodka, Peresip, Poskot etc). Nu exista metrou, dar toate celelalte forme de transport sunt bine reprezentate.
Transportul de suprafata in Odesa se face cu autobuze, troleibuze, tramvaie si maxi taxi-uri. Tramvaiele va duc la orice destinatie in cateva minute, prilej cu care puteti admira culorile si sunetele acestui oras incantator. Autobuzele sunt foarte populare si foarte folosite de catre turisti, datorita retelei vaste si a pretului mic al biletelor. Zece bilete de autobuz costa in jur de $1. Mijloacele de transport in comun circula intre 6 a.m. si 1 a.m. Tramvaiele si troleibuzele sunt cam aglomerate, dar constituie un mod ieftin de a va deplasa prin Odesa (numai 50 copeici in oras).
Marsrutka sunt curse de microbuze care costa 1 grivna pentru a merge la orice destinatie. Este bine sa opriti marsrutka si sa intrebati daca merge spre un anumit loc. Masinile opresc la cererea calatorilor.


ODESA: ORELE DE LUCRU & ORA LOCALA

Orele de lucru
Institutiile, muzeele, magazinele au diverse ore de functionare. Birourile autoritatilor sunt inchise sambata si duminica. Posta este inchisa duminica. Multe magazine sunt deschise incepand de la orele 9:00 - 10:00 pana la orele 16:00 - 17:00 si inchid pentru o ora in jurul orei 14:00. De obicei tendinta este de a se inchide cu 15 minute mai devreme decat programul afisat.
Ora locala
Ucrainienii folosesc timpul militar, de exemplu: ora 13:00, in loc de ora 01:00. Ora Odesei este GMT + 3.


TOALETELE PUBLICE IN ODESA

Toaletele publice sunt rare in Ucraina.
Intrebati de toaleta (toilet/ tualet) care este acelasi cuvant in limbile rusa si engleza.
Semnul pentru barbati este "M", iar semnul pentru femei este "Ж".
Costul este mai putin de 1 grivna.
Majoritatea toaletelor sunt de tip turcesc.
Este bine sa ocoliti toaletele care nu percep bani.
De-a lungul plajelor Odesei toaletele sunt dese.


FUNICULARELE ODESEI

In partea dreapta a scarilor Potemkin se afla un funicular care va poate duce jos sau invers. 
A fost construit in 1906. 
Dupa 50 de ani de folosinta neintrerupta a fost renovat in intregime. 
Este deschis de la 8 dimineata pana la 11 seara. 
Plimbarea este gratuita!

Acesta nu este singurul din Odesa. 
Veti mai gasi o linie de teleferice pe Plaja Otrada.
Amandoua vin sa intregeasca farmecul si incantarea pentru orice vizitator.


CE SI CUM SA CERETI IN RESTAURANTELE DIN ODESA

Cateva sfaturi utile pentru cum sa va descurcati in restaurante
- trebuie sa cereti nota, deoarece chelnerii dupa ce v-au servit au tendinta sa nu revina pentru nota.
- se asteapta de la straini sa dea un bacsis de 10%; ucrainienii dau mult mai putin.
- de obicei, felurile principale (carnea) sa masoara in grame; atentie cum faceti comanda!
- cocktailurile sunt relativ noi in Ucraina; preturile pot varia chiar in acelasi bar, chiar in aceeasi seara/noapte, depinzand de cine ia comanda!
Dar, lasati cocktailurile, aici este tara unde se bea vodca!
- painea care se serveste la masa se plateste.
Restaurantele sunt diverse si ofera mancare si bautura penrtru toate gusturile.
Nu ratati restaurantele cu specific ucrainian - veti avea surprize delicioase!
Meniurile sunt atat in rusa, cat si in engleza.
In restaurantele obisnuite preturile sunt ieftine.
Berea este foarte buna in Odesa si costa in jur de $0,7 - 1. 
Vinul servit in restaurante este de obicei dulce.
Nu ratati cluburile de noapte, unde o cina tarzie se poate imbina cu distractia ringului de dans!
Bauturile alcoolice
Veti gasi toate berile si vinurile europene, vodca de toate marcile, dar Odesa este cunoscuta pentru sampania produsa aici: "French Boulevard", "Odessa" etc. Faimoase sunt si sortimentele de coniac, cel mai cunoscut fiind "Shustov". Un mare punct de atractie in Odesa il reprezina Distileria (infiintata in 1896) care produce vinuri spumante si sampanie. Plaja si sampania sunt o combinatie placuta!


FAST FOOD IN ODESA

Restaurantele tip "fast food" de pe strazile Odesei sunt o buna alternativa si servesc meniuri foarte delicioase. 
Daca nu vorbiti rusa sau nu va descurcati cu alfabetul chirilic este de ajuns sa aratati cu degetul spre ceea ce doriti. 
Evitati sa cumparati de la vanzatorii ambulanti! 
De asemenea exista cateva supermarketuri in Odessa care au mancare de buna calitate. 
La Mall-ul Athena, la subsol, se mananca foarte bine si foarte ieftin. 
Dar cele mai ieftin se manaca la "Jaru-Paru", langa Pasaj.
Pentru cei care nu doresc sa exploreze meniurile rusesti, Mc Donald's este intotdeauna la indemana si sunt cateva asemenea restaurante in Odessa, pe Deribasovskaya sau langa Gara Feroviara.
Berea "Slavutich" este buna si - mai ales - ieftina.
Bauturile non alcoolice sunt diverse, de la cele internationale (Coca-Cola, Pepsi, Fanta, Sprite, BonAqua) pana la cele locale (Oboloni, Bon-Boisson, Premiera, Kuyalinik, Kristall, Green Star, Dana).
Mancaruri foarte bune si foarte ieftine veti gasi si la restaurantele lantului "Top Sandvis", care se afla peste tot in oras.

Adresele restaurantelor Mc Donald's
Strada Deribasovskaya 23, Strada Cherniahovskogo 1-b, Piata Garii Feroviare 1-a, Piata Derevianko 1-f.


CE SI DE UNDE SA CUMPERI IN ODESA

Bazaruri
Bazarurile Odesei ofera o vasta varietate de suveniruri si obiecte de arta. Calitatea lor difera, iar preturile sunt fixe. Desigur, o cantitate mai mare de cumparaturi va duce si la o negociere de pret. Atentie! Magazinele din Odesa nu au politica de refund.
Picturi
O mare diversitate de picturi sunt expuse in Parcul Deribasovskaya. Veti gasi si experti care sa va verifice tablourile achizitionate.
Medalii sovietice
O mica bucata de istorie sovietica cuprinsa in forma unei medalii. Preturile sunt rezonabile pentru aceste adevarate mici opere de arta.
Broderii
Lucrarile de broderie sunt faimoase pentru inalta lor calitate artistica.
Picturi pe lemn
Nenumarate cutii (casete) de lemn vopsite in divese teme si culori.
Papusi Matrioska
Acestea au diferite teme, pe langa cea clasica cu fecioarele rusoaice. Sunt papusi cu fosti conducatori sovietici, cu staruri sportive americane, cu Beatles, cu Clinton si Monika Levinsky etc.
CD-uri piratate
Se gasesc in Piata Grecheskaya (Греческая Площадь). Veti gasi absolut orice, de la programe soft pana la ultimele filme si albume muzicale, la mai putin de $1.


SPORTURILE IN ODESA

De la Paint Ball, Bowling, Go-Carts, Scuba Diving pana la Water-Skiing...Odesa are o gama variata de activitati sportive:
Billiard
Bowling
Bungy Jumping
Go-carts
Hot Air Balloons
Ice Skating
Paint Ball
Parachuting
Scuba Diving
Skateboard Park
Sky Diving 
Piscine
Tenis de masa
Tenis
Water Ski Rental 
Parc acvatic 
Video Arcade/Video Games
Yacht Rental/Charter Club


CONSULATUL GENERAL AL ROMANIEI LA ODESA

Consulatul General al României la Odesa - Ucraina
Adresa: Strada Bazarna, Nr. 31, Odessa, 65011, Ucraina
Telefon: +38.048.725.03.99; +38.048.724.05.32; +38.048.222.34.75; Fax: +3.8.048.722.09.28; 
Program cu publicul
Luni, Marti, Joi: 9.30 – 13.00; Miercuri nu se lucrează cu publicul; Vineri: 9.30 – 13.00
Aria de jurisdictie
Odessa, Nikolaev, R.A. Crimea, Herson, Kirovograd

CONSULATELE UCRAINEI IN ROMANIA

Secţia consulară a Ambasadei Ucrainei la Bucureşti
Adresa: 011 862, Bucuresti, Bulevardul Aviatorilor, nr.24, Sector 1; tel./fax: (+40-21) 230-3669; e-mail: gk_ukr@itcnet.ro; program de lucru cu publicul: luni-vineri: 9.00-12.30
Conform Deciziei Guvernului Ucrainei, de la 01 ianuarie 2008 cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a intra pe teritoriul Ucrainei.
Termenul maxim de sedere in Ucraina fara viza este 90 de zile in perioda de 180 de zile. Cetatenii statelor - membri ai UE, Confederatiei Elvetiene, ai Marelui Ducat de Liechtenstein, SUA, Canadei, Japoniei, Principatului Andorra, Republicii Islandei, Principatului Monaco, Republicii San Marino, Regatului Norvegiei, Statului Vatican pot întra în Ucraina fara vize. Cetatenii straini, care au domiciliul pe teritoriile judetelor Suceava, Botosani, Neamt, Vaslui, Bacau, Vrancea, Covasna, Harghita, Sibiu, Maramures, Satu-Mare, Cluj se vor adresa pentru rezolvarea problemelor consulare catre Consulatul General al Ucrainei la Suceava - str. Marasesti 44b, tel. (0230) 520-167, fax. (0230) 524-735.
POLITIA IN ODESA

Sectii de militie/ politie in centrul Odesei (Милиция, Полиция)
Strada Evreyskaya 12 (Еврейская), Strada Evreyskaya 14 (Еврейская), Strada Grecheskaya 42 (Греческая), Strada Kanatnaya 101B (Канатная), Strada Osipova 23 (Осипова), Strada Preobrazhenskaya 44 (Преображенская).